STEFAN FLORESCU, Presedintele APC Sector 6 s-a intalnit astazi, la restaurantul Casa Florescu, cu copiii care sufera de Sindrom Down, de la Asociatia Sindrom Down Bucuresti (ASDB), in cadrul Campaniei „DIN SUFLET PENTRU SUFLET”.

Invitat de onoare la aceasta petrecere de suflet a fost Presedintele Partidului Conservator, Domnul DANIEL CONSTANTIN, care a venit insotit de fetita dumnealui.

Si vedetele Oana Lis, Carmen Plesea si Claudiu Bogdan au dorit sa i se alature lui STEFAN FLORESCU in Campania „DIN SUFLET PENTRU SUFLET” si sa ii fie acestuia aproape in actiunile care ii vizeaza pe copiii cu dizabilitati.

Cei 35 de copii cu Sindrom Down au pregatit pentru domnii DANIEL CONSTANTIN, STEFAN FLORESCU si pentru vedetele invitate, cateva dansuri care i-au impresionat cu-adevarat pe acestia (vals, samba, country, Macarena si Brasoveanca).

Cu mic, cu mare, toti si-au dat mainile si s-au prins in, deja traditionala, hora a prieteniei.

Copiii au avut si o expozitie de obiecte de artizanat pe care ei le realizeaza din diverse materiale si au  primit cadouri de suflet din partea lui STEFAN FLORESCU.

Acesta le-a mai facut o surpriza si celor cinci copii cu dizabilitati, care au fost sarbatoriti de catre cei prezenti, primind cate un tort cu lumanari si artificii, de ziua lor si alte daruri speciale.

Invitatii, Dl. DANIEL CONSTANTIN, Oana Lis, Carmen Plesea, Claudiu Bogdan, copiii cu Sindrom Down, parintii lor si presedinta ASDB, Ani Ardelean, au petrecut cateva ore magice impreuna cu Teatrul de Magie, clowni si Zana Buna, intr-o intalnire cu multe daruri, confetii, baloane de sapun, artificii, trompete, coifuri, dansuri si voie buna, eveniment pus la cale de STEFAN FLORESCU, presedintele APC Sector 6, pentru a le face viata frumoasa, copiilor cu probleme.

STEFAN FLORESCU va continua, in cadrul Campaniei “DIN SUFLET PENTRU SUFLET”, infinita serie de intalniri cu copiii cu dizabilitati, alaturi de care va avea actiuni in fiecare saptamana.

10 septembrie 2010

Leave a Reply