Încă “Primarul Sectorului 6”, Cristian Constantin Poteraş şi-a pierdut orice uz al raţiunii şi a ajuns să se folosească de site-ul Instituţiei, una de interes public de altfel, pentru a –l ataca pe Ştefan Florescu.

Acest gest disperat al său încalcă flagrant legislaţia în vigoare, deoarece campania electorală nu a început încă, dar îi trădează frica ce l-a cuprins, după publicarea rezultatelor recentului sondaj de opinie lansat de Geo Pol.

Cum era şi de aşteptat după slaba prestaţie din cele două mandate, Poteraş va fi singurul primar din Capitală care îşi va pierde mandatul la alegerile locale de anul acesta. Locuitorii Sectorului 6 pur şi simplu nu îl mai vor, iar el, simţind că îşi va pierde fotoliul de primar, a început în forţă şi ilegal campania electorală.

Deşi fost sportiv de performanţă, într-o totală lipsă de fair – play şi dispreţ faţă de adevăr, “luptătorul” Poteraş îl acuză ipocrit pe Preşedintele Fundaţiei DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, că ar fi păcălit-o pe doamna Manea, promiţându-i că îi va pune la dispoziţie o casă.

Ceea ce ignoră cu bună ştiinţă Poteraş este faptul că el, deşi primar, nu ar fi aflat niciodată despre problemele cu care se confruntă familia Manea, dacă Ştefan Florescu nu ar fi descoperit acest caz în cadrul acţiunilor de socializare organizate în cadrul Fundaţiei, deoarece Familia Manea era beneficiară a cantinei şi a programelor sociale DIN SUFLET, PENTRU SUFLET iniţiate de Ştefan Florescu în Sectorul 6. Deşi se afla de peste 10 ani de zile pe locul I în lista de priorităţi a Primăriei Sectorului 6 privind obţinerea unei locuinţe sociale, a fost ignorată de actualul Primar.  Calculând, e mai mult decât evident faptul că Poteraş a ignorat cazul Manea încă de la începutul primului său mandat, deşi, ar fi avut posibilitatea să o ajute pentru că, prin 2005, a repartizat cu generozitate locuinţe în cadrul cartierului Brâncuşi, doar că a dat case numai apropiaţilor săi, partenerilor de afaceri sau acoliţilor politici. La fel a procedat şi cu fondul locativ de care a dispus Primăria Sectorului 6 pe strada Dealul Ţugulea, nu a respectat lista de priorităţi şi a repartizat case tot după ureche. Iată motivele pentru care familia Manea a  rămas să locuiască într-o baracă din cartierul Giuleşti, până când Ştefan Florescu i-a aflat povestea şi a mediatizat-o, toate posturile de televiziune prezentând povestea celor 4 fraţi care excelează la învăţătură, deşi nu au un acoperiş deasupra capului. Ştefan Florescu le-a pus încă de atunci la dispoziţie Casa cu Suflet, o locuinţă pe care a renovat-o, a mobilat-o şi utilat-o special pentru ca familiei Manea să nu îi lipsească nimic.

“Cazul a fost mediatizat pentru a arăta autorităţilor Statului, inclusiv Primarului Poteraş, că familia Manea are nevoie urgentă să primească o locuinţă. Eu i-am promis şi m-am ţinut de cuvânt, oferindu-i o casă cu trei camere şi dotată corespunzător. Până să se mute, a avut însă o oportunitate din partea Universităţii Politehnica şi a ales să se mute în căminul studenţesc, pentru că doi dintre fii săi studiază acolo. Casa pe care i-am pus-o la dispoziţie doamnei Manea DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, a fost disponibilă până în momentul în care am oferit-o stareţei cu cele două fiice gemene şi asta se ştie. Tot ce am făcut a fost transparent şi nimic nu a fost minciună. Problema este de fapt alta: ce a făcut Primarul Poteraş în aceşti 8 ani, de nu i-a repartizat femeii o casă? Era prima pe listă şi avea dosarul depus de 10 ani”, a declarat Ştefan Florescu.

Iată cum acuzele lui Cristian Poteraş se dovedesc a fi neîntemeiate, iar materialele publicate în presa scrisă sau difuzate de televiziuni la vremea respectivă dovedesc din plin că Ştefan Florescu a fost singurul care realmente i-a întins o mână de ajutor doamnei Manea. Ipocrit, Poteraş dă comunicate de presă în care spune că “îi va da casă”, nu că “i-a dat o casă”, însăşi exprimarea din text trădându-i intenţiile de demagog. Spune că îi analizează documentele, dar, ne întrebăm, timp de 8 ani ce a păzit acest Poteraş?

,,Poteraş  nu a fost în stare să facă nimic pentru locuitorii Sectorului 6 în cei 8 ani de mandat şi acum agonizează, pentru că în sinea lui ştie că peste numai 3 luni, oamenii din Sectorul 6 îi vor amenda incompetenţa prin votul lor. Eu i-am oferit doamnei Manea o casă şi o masă din buzunarul meu, iar Primarul Poteraş nu şi-a făcut datoria. Asta este de fapt situaţia reală a acestui caz social pe care Edilul îl speculează politic şi îl exploatează acum în interesul propriu, fără pic de jenă”, a adăugat Ştefan Florescu.

Leave a Reply