Stefan Florescu a lansat Gazeta Cetateanului la petrecerea pentru 120 de copii si parinti

STEFAN FLORESCU a lansat ziarul GAZETA CETATEANULUI la super-petrecerea data in cinstea copiilor cu dizabilitati si a celor abandonati.
STEFAN FLORESCU, presedintele APC Sector 6 a organizat astazi, 8 octombrie, la restaurantul Casa Florescu, o super-petrecere la care au participat peste 120 de invitati si au fost sarbatoriti 8 copii dintre cei a bandonati si cu Sindrom Down, in cadrul Campaniei “Din Suflet, Pentru Suflet”.
Cei 8 copii care au fost sarbatoriti la aceasta petrecere, au primit cadouri speciale de la STEFAN FLORESCU, dar si nelipsitele torturi de ziua lor, cu lumanari si artificii.
La acest eveniment de suflet au fost prezenti 35 de copii cu Sindrom Down de la Asociatia Sindrom Down Bucuresti, insotiti de parintii lor si 30 de copii abandonati, de la casa de copii Mia’s Children, care au venit impreuna cu cei care au grija de ei, zi de zi.
Invitata de onoare a acestei petreceri a fost micuta Vanessa (3 ani si jumatate), care are hemipareza pe partea dreapta si pe care STEFAN FLORESCU a adus-o in urma cu o saptamana de la Onesti, la Bucuresti, impreuna cu mama ei, la un Centru de Recuperare a Copiilor, pentru a fi recuperata si a nu mai avea aceasta dizabilitate.
La super-petrecerea organizata de STEFAN FLORESCU pentru copiii abandonati, dar si pentru cei cu dizabilitati, invitatii au uitat de problemele din viata lor si si-au dat mainile, cu mic, cu mare, au dansat, au cantat si cu totii au petrecut cateva ore magice in adevarata Lume a Copiilor, creata de catre STEFAN FLORESCU pentru cei care i-au ajuns la suflet.
Copiii de la Casa de copii Mia’s Children au pregatit pentru STEFAN FLORESCU, un adevarat spectacol care a continut cantece, poezii si balet, moment special care i-a impresionat pe toti invitatii, indiferent de varsta.
STEFAN FLORESCU le-a oferit si de aceasta data copiilor cu dizabilitati si celor abandonati cateva ore magice in care s-au distrat alaturi de magician, clown si Printesa care le-a facut copiilor face-painting, au servit masa si au primit multe cadouri de la cel care traieste pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.
Si pentru ca STEFAN FLORESCU se simte implinit atunci cand ii face fericiti pe cei de langa el, a hotarat ca astazi, aflandu-se alaturi de copiii cu dizabilitati si de copiii abandonati carora le-a oferit mereu ajutor neconditionat, sa lanseze oficial GAZETA CETATEANULUI, ziar care si-a propus sa trateze subiecte precum situatia dezastroasa in care se afla varstnicii, copiii cu dizabilitati, copiii abandonati, copiii talentati care nu au posibilitatea materiala sa se afirme, dar si alte categorii sociale care se gasesc in dificultate si totodata sa le rezolve acestora toate problemele cu care se confrunta.
STEFAN FLORESCU, presedintele Asociatiei pentru Protectia Cetateanului Sector 6 simte mereu nevoia de a face gesturi deosebite, pentru oameni deosebiti, tineri sau copii cu dizabilitati, pensionari – marginalizati de societate, copii talentati dar lipsiti de sprijin material.
STEFAN FLORESCU s-a aplecat intotdeauna asupra problemelor acestor categorii, intrucat apreciaza calitatea umana si nu concepe ca printre noi sa existe suflete ranite.
Aceasta este si explicatia gesturilor deosebite ale lui STEFAN FLORESCU, materializate in CAMPANIA “DIN SUFLET, PENTRU SUFLET”.

8 octombrie 2010

Leave a Reply