Joi, 17 mai 2012, la orele 14.00, Ștefan Florescu, candidatul independent la Primăria Sectorului 6, a depus la Registratura Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, o scrisoare de intenţie, adresată Primarului General, Sorin Oprescu.

Prin respectivul document, Ștefan Florescu l-a informat pe Edilul – Şef, referitor la proiectul pe care l-a gândit, pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari. În acest sens, candidatul independent la Primăria Sectorului 6 a expus soluţiile identificate, printre care amintim:

  • prin colaborarea cu Primăria Municipiului Bucureşti, va fi elaborat  „statutul câinilor abandonaţi pe domeniul public” şi va fi realizat un recensământ al acestora
  • înfiinţarea Poliţiei Veterinare de Sector 6 şi a Serviciului de Urgenţă şi Resuscitare Veterinară (SMURV)
  • dispecerat de monitorizare pe teren a câinilor fără stâpân şi catagrafierea lor în teren, pentru reducerea ratei abandonului
  • înfiinţarea protectoratelor de zonă, pentru stabilizarea câinilor în teritoriu, cu  responsabilizarea cetăţenilor iubitori de animale
  • amenajarea unor ţarcuri de plimbare pentru câinii deţinuţi în proprietate de cetăţeni, alături de care să existe un ţarc pentru 1-3 caini comunitari,  asumaţi de un protector de zonă
  • identificarea, prinderea şi cazarea câinilor neasumaţi, agresivi, în adăposturi amenajate cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti
  • organizarea unor dezbateri publice şi  întâlniri cetăţeneşti cu preşedinţii de bloc, pentru asumarea publică a rezolvării cu adevărat a problemei câinilor fără stăpân, după 22 de ani, prin măsuri coergitive (amenzi contravenţionale, taxă pe deţinere în proprietate) şi stimulative (deduceri la contribuţiile locale a persoanelor care îşi asumă legal prin adoptie un câine comunitar luat din adăposturi
  • introducerea obligativităţii declarării animalelor din proprietate şi microciparea lor, pentru a asigura controlul epidemiologic  prin elibereara actului de identitate al animalului deţinut ca mijloc de identificare a animalelor de către Poliţia Veterinară, Poliţia Locală Sector 6.

 

De asemenea, tot prin intermediul scrisorii, Ştefan Florescu, candidatul independent la Primăria Sectorului 6, şi-a anunţat intenţia de a depune proiectul său, pentru a fi expus atenţiei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Echipa de comunicare a lui Ștefan Florescu, candidat independent la Primăria Sectorului 6

18 mai 2012


Leave a Reply