Album Integrarea sociala a copiilor si tinerilor cu dizabilitati, publicat de Stefan Florescu la 6/26/2011 (4 poze)


Fundatia „Stefan Florescu – Din suflet, pentru suflet” sprijina copiii si tinerii cu dizabilitati, acestia fiind inclusi in Programul de Integrare Sociala.
Presedintele Stefan Florescu a organizat vineri, 17 iunie a.c., o noua actiune de socializare la care au participat copii cu sindrom Down si alte dizabilitati, alaturi de parintii lor.
Copiii si tinerii cu dizabilitati au putut sa interactioneze, de aceasta data participand la concursul de dans, iar celor care s-au nascut in aceasta perioada a anului, le-au fost sarbatorite zilele de nastere, cu torturi cu lumanari si artificii, ei primind de la Stefan Florescu daruri de suflet, asa cum i-a obisnuit pe acesti copii speciali, pe care i-a inclus de mult timp in marea familie a sufletului sau.
Copiii si tinerii cu dizabilitati neuro-psiho-motorii beneficiaza, in cadrul Programului de Intergrare Sociala dezvoltat de catre fundatia “Stefan Florescu – Din suflet, pentru suflet”, de sali si terenuri de sport unde ei desfasoara saptamanal activitati terapeutice pentru dezvoltarea motrica, senzoriala si cognitiva, dar si activitati sportive, pregatindu-se si pentru concursurile de baschet, fotbal, handbal, oina, inot si atletism, organizate special pentru persoanele cu dizabilitati.
In Programul de Integrare Sociala a copiilor si tinerilor cu dizabilitati initiat de catre Stefan Florescu, acestia au posibilitatea constant sa socializeze alaturi de copiii sanatosi, sa mearga in excursii, in pelerinaj la manastiri, sa isi serbeze zilele de nastere, fiind implicati in actiuni in care ei pot interactiona cu cei din jur.

„Pentru mine, ei sunt niste copii normali, care nu trebuie sa fie marginalizati. Imi doresc ca tot mai multi copii si tineri cu dizabilitati sa intre in Programul de Integrare Sociala al fundatiei “Stefan Florescu – Din suflet, pentru suflet”. Noi ii incurajam sa fie activi, sa se dezvolte armonios si astfel vor putea sa se integreze si sa fie acceptati cu usurinta de catre societate ca parte integranta a comunitatii”, a declarat Stefan Florescu.

19 iunie 2011

Leave a Reply